Tutorial: Cum fac primul meu blog pe VPS?

De mult timp am vrut să fac un tutorial pe înțelesul fiecăruia, sau, mă rog, pe înțelesul a cât mai multor persoane.

Înainte de a începe, țin să menționez că cele prezentate mai jos pot fi aplicate și pe un server VPS cu puțină memorie RAM. WordOps, căci asta vom folosi pentru a face primul blog WordPress, poate să funcționeze cu brio și pe astfel de servere.

Un VPS este un server virtual care are un IP de tip v4, adică de forma 123.234.123.234. Poate să aibă, pe lângă acesta, un alt IP de tip v6, însă, cel puțin astăzi, nu voi discuta despre IP v6. Când voi spune “IP”, mă voi referi strict la IP-ul v4.

Așadar, pentru a administra un VPS, trebuie să îi știi IP-ul, utilizatorul (root, de obicei) și parola sau cheia privată. După ce ai aceste informații, pe care le obții atunci când creezi un server privat virtual (VPS), cauți un program/aplicație pentru acces SSH. Pe Android eu folosesc și recomand aplicația JuiceSSH.

Setarea domeniului

Să începem a face un blog cu domeniu propriu pe care îl găzduim pe VPS.

Să zicem că avem deja domeniul și vrem să îl legăm de serverul VPS. Domeniul vrea niște nameservere, iar VPS-ul are un IP. Cum le legăm unul de celălalt?

Sunt mai multe metode, însă vom folosi Cloudflare. Pe site-ul cloudflare.com creăm un cont gratuit, apoi adăugăm domeniul pe care l-am înregistrat, de forma blogulmeu2020.ro. Alegem varianta gratuită (Cloudflare are și abonamente, însă eu le consider cam scumpe pentru ceea ce oferă) și vom primi două nameservere (DNS-uri) pe care le punem acolo unde am înregistrat domeniul.

După ce s-au propagat DNS-urile și domeniul apare activ pe Cloudflare, intrăm să îl administrăm.

Pe Cloudflare, la rubrica DNS, creăm două intrări: una de tip A și cealaltă de tip CNAME.

La prima, de tip A, la nume punem domeniul (exemplu: blogulmeu2020.ro), iar la IP punem IP-ul VPS-ului (exemplu: 123.234.123.234). Ne asigurăm că e DNS Only, adică acel nouraș are culoarea gri, apoi salvăm. Dacă nourașul e portocaliu, dăm click pe el ca să se facă gri, apoi salvăm.

La a doua intrare, de tip CNAME, la nume punem www, iar la target punem domeniul (exemplu: blogulmeu2020.ro). Din nou, DNS Only și salvăm.

P.S: Domeniul poate avea altă extensie, nu e obligatoriu să fie .ro. Poate fi .net, .com, .blog, .tk sau orice altă extensie.

Administrarea VPS-ului

VPS nou nouț, unmanaged. Tocmai ce ne-am conectat prima dată prin SSH. Am ales Debian 9 ca sistem de operare. La fel de bine puteam alege Ubuntu, însă eu recomand Debian 9 sau chiar Debian 10.

Atenție: Dacă numele de utilizator cu care te-ai conectat în SSH nu este root, pentru a avea acces deplin, scrie sudo su și apasă enter.

După fiecare comandă apasă tasta enter.

Prima comandă:
apt update && apt upgrade -y

Această comandă aduce la zi sistemul de operare și aplicațiile instalate.

A doua comandă:
shutdown -r now

Această comandă face un restart serverului virtual. Ne va deconecta din SSH. Așteptăm un minut, apoi ne reconectăm în consola SSH.

A treia comandă:
apt remove apache*

Cu această comandă ne asigurăm că Apache nu a fost instalat o dată cu sistemul de operare. Dacă ne apare că Apache nu a fost găsit e foarte bine. Altfel, scriem y și dăm pe enter pentru a șterge Apache de pe server.

A patra comandă:
apt install wget sudo bash

Cu această comandă ne asigurăm că putem folosi comenzile ce urmează. Dacă ne apare că wget, sudo și bash sunt instalate e foarte bine. Altfel, scriem y și dăm pe enter pentru a instala pachetele lipsă.

A cincea comandă:
wget -qO wo wops.cc && sudo bash wo

Acum instalăm WordOps pe server, cu ajutorul căruia vom face, pentru început, primul blog. În timpul instalării ți se vor cere adresa de e-mail și un nume de utilizator.

O dată cu a șasea comandă începem crearea propriu-zisă a blogului.

A șasea comandă:
sudo wo site create blogulmeu2020.ro --wp --letsencrypt --php74

Înlocuiește blogulmeu2020.ro cu domeniul tău. Datele de logare îți apar scrise în consola SSH după ce se finalizează procesul.

Felicitări, tocmai ai creat primul tău blog găzduit pe un VPS.

În caz că…

  1. ai urmat acest tutorial și ai nelămuriri, scrie un comentariu.
  2. vrei să urmezi acest tutorial și ai nelămuriri cu privire la vreo comandă de mai sus, scrie un comentariu.
  3. ai rămas împotmolit, scrie un comentariu. Vom încerca împreună să îi “dăm de capăt”.

9 comentarii

Dă-ți cu părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.