Încă o poezie – Palme de vânt

Nu am scris de mult timp o poezie. Acum e timpul. Am scris-o şi pe Facebook, însă acolo e greu să o mai găsesc după un timp. 🙂

Palme de vânt îmi trec peste faţă,
O ceaţă densă îmi acoperă calea
Pământul e ud şi urc greu prin viaţă
M-aş întoarce… nu se mai vede valea.

Cred că sunt departe, că am ajuns om mare,
Poate sunt tot acolo unde eram mai ieri.
Acum eu sunt adult? Nu, sigur mi se pare,
Am învăţat că-n viaţă „trebuie doar să ceri”.

Să cer, când nimeni nu mă-ntreabă
Ce fac, sau cum mă simt, doar dacă am votat?
Am mai urcat puţin, ca să mă aflu-n treabă,
Privesc iar înapoi şi totu-i cam ciudat.

Da, am ajuns pe deal. Am de urcat un munte,
Un munte de minciuni umflate cu necaz.
Plouă sau sunt doar lacrimi ce îmi cad de pe frunte,
Sau poate o fi ceaţa ce alunecă pe-obraz?

A mai trecut un ceas şi n-am băgat de seamă
Fiind prea obosit, pe dealul ce-am urcat,
Fiind cuprins de frică, fiind cuprins de spaimă,
Că zeci de mii de oameni mi s-au alăturat.

Toţi vor acelaşi lucru, toţi au acelaşi ţel
Şi îşi doresc să fie mai bine pentru toţi,
O Românie a lor, o Românie altfel,
O ţară în care nu toţi să fie hoţi.

Speranţa moare ultima, dacă n-a şi murit
Nu ne interzice nimeni să sperăm – infim
Vă mulţumesc c-aţi avut răbdare şi că aţi citit
Şi sper, cât de curând, să ne mai auzim.

image

Lasă primul un comentariu la "Încă o poezie – Palme de vânt"

Adaugă un comentariu

Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.