Tehnologia ne oferă mai mult decât avem nevoie

La sfârșitul lunii iulie am achiziționat un smartphone Vonino Zun XO. Am făcut rost de un voucher ce a redus semnificativ prețul telefonului, așa că nu am stat prea mult pe gânduri.

Un telefon ce arată bine, sprinten, cameră foto bună, poate afișajul n-ar fi stricat să fie mai luminos. Ar fi ajutat ziua, atunci când e multă lumină în jur și poate vrei să faci și tu o poză, ca omu’. Trebuie să ții cam mult butonul de pornire apăsat pentru a porni telefonul, însă nu e deranjantă treaba asta. Am văzut telefoane mai „strălucite” ce pornesc mai greu.

După o săptămână l-am trimis, prin curier, înapoi la Advanced Technologies. La Vonino România, adică. Nu pentru că trebuia ținut butonul de pornire apăsat mai mult timp, ci pentru că bateria telefonului m-a dezamăgit. Din start mă așteptam să nu exceleze la capitolul “autonomie”, dar nu m-am gândit că o să-l returnez din cauza asta.

Acum îmi dau seama că, cel puțin în ceea ce privește telefoanele mobile, există loc și de mai bine. Ni se oferă mai mult decât putem duce; octacore, 6 GB RAM, ba chiar am văzut un titlu cum că ni se pregătește un telefon cu două procesoare și 12 GB RAM. Bineînțeles că având 12 GB RAM, îți permiți să instalezi Facebook, Messenger, Viber și vreo trei-cinci jocuri ce consumă mult. Apoi aștepți ca telefonul să ruleze fluent. În teorie, nu ar trebui să existe niciun impediment să instalezi și să folosești orice aplicație din Magazinul Play, însă asta e pură teorie. Practica însă îți va dovedi că nu ai nevoie nici măcar de 6 GB RAM pe telefon și că aplicațiile instalate îți vor aduce telefonul la stadiul de tabletă în ceea ce privește durata de viață a bateriei. Ori te muți lângă priză, ori mai aștepți adevăratele inovații în ce privește telefoanele mobile. Căci inovații vor fi. Dacă vom fi vizați și noi, muritorii de rând, rămâne de văzut.

Legătură ușoară:

https://usor.ro/4035

Distribuie mai departe:

Lasă primul un comentariu la "Tehnologia ne oferă mai mult decât avem nevoie"

Adaugă un comentariu

Scrie comentariul tău în căsuța de mai jos. Publicând comentarii pe acest blog, accepți politica de confidențialitate.

Completează numele tău. Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.