Prezervativul e sfânt ✿ Sfântul Prezervativ

image

La ştiri au fost prezentate diverse cazuri în care anumite persoane erau suspecte de HIV după ce au făcut lucruri imorale. Cel mai recent – chiar astăzi, după ce un tip a spus că are virusul HIV şi l-a dat cui a apucat şi pe unde a putut. Acum, după ce şi-a făcut analizele, a dorit să dea o veste. Când se pune o păsărică pe gard, s-ar putea să primeşti o veste. Aşa spune o vorbă din bătrânule bătrâni. Se pare că nu doar pe gard trebuie să se aşeze păsărica.

Tot la ştiri a fost prezentat şi modul principal de protecţie împotriva virusului HIV: folosind prezervativul. „Prezervativul e sfânt”.
Reportajul a fost suficient de convingător pentru mai marii statului. Încă cu dosarul privitor la opţionalitatea religiei pe masă, aceştia îşi doresc ca prezervativul să fie sfânt. Oficial. Pentru aceasta, câţiva deputaţi spun că se vor folosi de toate pârghiile pentru introducerea Sfântului Durex în calendarul românilor. Aceştia s-au gândit şi la o dată: 31 mai, cu o zi înaintea Zilei Internaţionale a Copilului, ziua în care s-ar putea să se mai găsească pomi înfloriţi, ziua în care tinerii ar trebui să-şi amintească faptul că prezervativul este sfânt, mai ales în vremurile astea grele.

>  Toţi pentru unu... și unu pentru tonţi

Alte voci spun că plasarea de produse în calendar nu este fair faţă de ceilalţi producători de prezervative, iar dacă tot prezervativul e sfânt, atunci chiar aşa să se numească: Sfântul Prezervativ!

calendar mai 2015

2 comentarii la "Prezervativul e sfânt ✿ Sfântul Prezervativ"

  1. Articolul e pe bune? :))) =))

Adaugă un comentariu

Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.