Cum să ai răcoare la purtător

Cu căldura ne-am obişnuit deja. Cu faptul că tre’ să fie cald, căci cu zilele caniculare e mai greu să te obişnuieşti.

Încă nu a trecut vara şi am ajuns la concluzia că nu mai e nevoie să las transpiraţia să plece din mine în hainele mele, mai ales atunci când nu fac nimic. Da, mai sunt şi momente de alea. Tocmai de aceea mi-am cumpărat un ventilator USB.

Deşi nu l-am conectat încă la portul USB 2 de la calculator, l-am testat folosind încărcătorul de 5V/1A de la smartphone. Merge brici, însă mie nu-mi place să stau lângă priză… chiar dacă priza are nu una, ci două găuri. Hai să le zicem orificii! 🙂

Tocmai de aceea am conectat ventilatorul USB la acumulatorul universal extern despre care vă spuneam aici.

Ventilator USB şi acumulatorul extern universal

Şi uite aşa am reuşit să am răcoare portabilă, să-i spun aşa. La o distanţă de 40 de centimetri de mine face destul vânt încât să nu-mi fie atât de cald. Dacă îl ţin mai aproape, îşi atinge scopul şi mai bine, dar nu face chiar bine la ochi.

De consumat, consumă foarte puţin. Motoraşul e de 3,5 W, deci vă daţi seama că nu e moară de vânt sau eoliană. Elicea are diametrul de aproximativ 10 centimetri şi are patru pale. După ce opresc ventilatorul USB de la butonul on-off din spatele acestuia, elicea nu se opreşte brusc, ci îi mai ia aproximativ şapte secunde până se opreşte de tot.

Aşadar, i-am găsit acumulatorului extern o companie ce să tragă de el, până nu mai pot amândoi. Nici ventilatorul, nici acumulatorul.

Legătură ușoară:

https://usor.ro/3555

Distribuie mai departe:

4 comentarii la "Cum să ai răcoare la purtător"

  1. Bogdan Epureanu | 30 iulie 2015 la 20:18 | Răspunde

    LOOOL.. asta chiar e mini-ventilator. :))

    Am si eu unul de birou si credeam ca al meu detine recordul, dar e totusi de aproape sase ori mai puternic decat al tau (20W) si e la priza, nu la usb. :))

    Oricum, felicitari pentru ingeniozitate. 😀

  2. Rudolph Aspirant | 8 august 2015 la 19:59 | Răspunde

    Zau, imi place ffffffffff extraordinar de super mult cum fotografiezi tu obiecte de decor interior. Mai toate fotografiile tale cu obiecte utile de casa mie mi se par asa de bune de nivel de reviste adevarate de interior design. Cred ca daca tu ai aplica pt un job de om de reclame la Ikea, (si am vazut ca exista asemenea oportunitati, desigur nu stiu daca e vorba de job asa cu salariu plin full-time plus beneficii sau de colaborari, insa stiu ca exista), si ai atasa un portofoliu de imagini din poze facute de tine asa cu pahare, fete de masa, perdele, masute, orice, zau daca nu ti-ar da job pe loc sa pozezi tu diverse obiecte si interioare Ikea pt reclamele si cataloagele lor…ma rog, nu ma pricep de loc la acest domeniu de fapt, habar nu am daca e greu sau usor sau merita sau nu sa incerce cineva sa solicite un astfel de job la Ikea, insa daca eu as fi sef de dept reclame cu poze in cataloage si reviste la Ikea, eu pe tine te-as angaja primul sa faci tu toate pozele din catalog ! Pai eu mi-am dorit instantaneu sa cumpar si ventilatorul plus si patura din poza ta de mai sus, desi in real life eu de fapt prefer aerul conditionat si plapumi cat mai uni, insa tu le pozezi asa de atragator incat imediat mi-am dorit sa ma aflu acolo in poza ta !

Adaugă un comentariu

Scrie comentariul tău în căsuța de mai jos. Publicând comentarii pe acest blog, accepți politica de confidențialitate.

Completează numele tău. Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.