Ce face Dragobetele?

Ce face Dragobetele?

Astăzi au fost Dragobetele. Spre deosebire de Valentine’s Day, tradiţia Dragobetelui este una românească. Ca toate tradiţiile, şi aceasta e pe cale de dispariţie. Că e învechită, că tinerii nu mai au costume populare, că de la un sărut se ajunge la două, iar mai apoi în pat. Răutăţi, nu-i aşa!?
Apropo, câţi tineri au costume populare acasă? Când ideea că muzica populară trebuie să morar moară sună atât de cool, de ce ai avea costum popular? Sau dacă ai, de ce l-ai îmbrăca? Nu judec pe nimeni, nici eu n-am niciun costum popular, dar făceam legătura cu tradiţiile.

Dragobetele e puţin mai pervers decât acum 30 de ani. Pe 14 a fost sărbătorită dragostea, pe 24 iar, pe 1 martie iar, după care pe 8 martie. Toate sunt despre flori şi alea-alea. Cam multe într-o perioadă de doar 23 de zile. 🙂

Părerea mea e că ar merge ca Dragobetele să fie serbat vara, când e soare şi cald. Eventual la un ştrand. Sau la mai multe ştranduri. Sau la piscină. Sau la plajă. Nu-i aşa că-s mai multe variante, unele chiar mai ieftine? Nu-i aşa.

Duminică e începutul oficial al primăverii. Aici băieţii primesc mărţişoare, nu fetele. Nu pentru că suntem neamuri cu Ti-m, ci pentru că aşa-i de când mă ştiu (alţii pe mine). Dar vă mai zic despre asta altămâine.

Sursa imaginii: RazvanPascu.ro

Etichete:

2 comentarii

Dă-ți cu părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.