JavaScript… dar cât de mult?

Există o varietate de javascripturi pentru informare, redirecţionare, ajustare imagine, pentru “a bucura ochiul” privitorului etc.
De la javascripturi pentru afişarea datei, timpului de încărcare a paginii sau afişarea numărului de “vizite” al unui utilizator pe site, până la adăugarea unui text sau a unei imagini ce se plimbă după cursorul mouse-ului, toate aceste javascripturi au fost setate şi testate pe wapul românesc, în special pe XtGem şi Wen.Ru. 🙂
Cât de necesare sunt aceste javascripturi?
• Textul ce se plimbă după cursor — INUTIL.
• Data şi ora – o ştiu şi eu, doar e preluată din browser — INUTIL.
• Numărul vizitei pe site — INUTIL.
“Eşti la a 5-a vizită!” Şi ce dacă? E suficient să şterg cookie-urile şi voi fi, din nou, la prima vizită. 😀
• Timpul de încărcare al paginii — UTIL, mai ales pentru administratorul site-ului. Acesta poate folosi PHP pentru a-şi face o statistică cu respectivii timpi, în scopul îmbunătăţirii calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor pe care le oferă. În lipsa AJAX-ului… nu văd utilitatea (văd doar nişte secunde).
O altă categorie de JS-uri minunate este cea a alert(urilor) şi a prompt(urilor). Aceste javascripturi sunt speciale mai ales atunci când “alertarea” este afişată de fiecare dată când accesezi o pagină, chiar şi pe cea principală, iar o dată cu steluţele colorate de pe pagină… ţi se “ur(in)ează” şi bun (re)venit.
Ar mai fi JS-urile ce “plimbă” culorile literelor unui text, cele ce măresc literele – una câte una – şi multe alte javascripturi la fel de utile.
Părerea mea e că pe un site HTML… javascriptul nu e prea necesar. Poate doar pentru a redirecţiona automat utilizatorii – după rezoluţie (dacă ai şi Versiune WAP, dar şi Versiune WEB) sau pentru a “ţine minte” anumite preferinţe ale utilizatorilor.
Alte îmbunătăţiri ale graficii (transparenţa imaginilor atunci când este ţinut cursorul deasupra lor, cursor colorat etc.) pot fi aduse şi din CSS, fără prea mult JS.
Aşadar, ar fi cazul să renunţăm încet, încet, la javascriptul ce nu este neapărat necesar şi să încercăm o altă alternativă — CSS3. B-)

1 comentariu la "JavaScript… dar cât de mult?"

  1. Asa este 😀

Adaugă un comentariu

Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.