Joaca de-a internautul cu 10 MB la 2 Euro

O întrebare despre gemeni

Îmi amintesc cum am descoperit internetul pe mobil, acum vreo 8 ani. Am primit un telefon mobil Nokia 6101 de la o verișoară care și-a cumpărat alt mobil mai bun. Telefonul nu se afla chiar în cea mai bună stare, clăpița fiind defectă în partea dreaptă. Din cauza aceasta l-am prins cu bandă adezivă, adică scoci, astfel încât clăpița să rămână deschisă tot timpul. Nu era estetic, însă era necesar. În caz contrar, clăpița ar fi spânzurat pe lângă telefon, fiind ținută doar de firele ce alimentau și legau display-ul de partea cu taste a telefonului. Riscul să se rupă era destul de mare și m-aș fi ales cu două „telefoane”.

Într-o zi am fost întrebat de o doamnă profesoară dacă am venit din război cu acel telefon. Dacă eram mai bătrân, i-aș fi putut răspunde afirmativ, însă, din fericire, nu am prins și nu am fost surprins de niciun război.
Pe vremea aceea aveam și internet pe mobil, însă nu cum îl știți acum. Prima ofertă activată a fost cu 2 euro credit și am primit 10 MB. Era o ofertă ca de la zgârcit la zgârcit. Îmi amintesc și acum că mi-au ajuns câteva ore acei MB, după care m-am reorientat către o ofertă cu 100 MB în schimbul a 3 euro credit. Am avut destul pentru câteva zile, căci muzică nu descărcam. Acel Nokia 6101 avea memorie cam cât pentru câteva imagini la rezoluție VGA. 🙂

Pe de altă parte, atunci nici nu era nevoie de atât de mult trafic de internet. Pentru ca să te joci jocuri trebuia doar să descarci aplicații Java de maxim câțiva MB. Cine a jucat Need 4 Speed pe telefon cu butoane știe despre ce vorbesc.

Nu de foarte mult timp s-a trecut de la „Mega” la „Giga” în ofertele rețelelor de telefonie mobilă. Nu trebuie să merg mult în spate pentru a ajunge la vremurile în care pentru 5 euro credit aveam 500 MB trafic național și atât. Minute 0, mesaje 0. Probabil din cauză că folosim telefonul mobil din ce în ce mai mult s-a ajuns la setea asta de internet. Ajungi într-un oraș mare, ai activat GPS-ul și afli unde ești, pe unde trebuie să o iei și cât durează. Ai nevoie de un sfat, îi scrii rapid unui prieten sau unei prietene și ai ieșit din impas. Îți trebuie haine sau jucării pentru copii? Le găsești rapid și le adaugi în coșulețul virtual, urmând ca produsele cumpărate să fie aduse direct la tine acasă. Astăzi cam toată lumea cumpără de pe internet și comerțul online a ajuns la maturitate.

Progresul acesta are și părți rele. Să oferi accesul la prea multă informație copilului tău nu este chiar cel mai bun lucru. De aceea nu-i recomandat să îi pui în mână o bucată de plastic și metal, cu un ecran mult prea luminos pentru el. Da, de smartphone vorbesc. Mai bine folosești tu telefonul, ca un părinte smart, iar copilului îi iei ceva de pe shop4kids.ro. Așa nu o să stai cu emoție de fiecare dată când copilul tău scapă totul din mână. 😉

Legătură ușoară:

https://usor.ro/4096

Distribuie mai departe:

2 comentarii la "Joaca de-a internautul cu 10 MB la 2 Euro"

  1. Foarte bun mesajul din final pentru părinți! Acum ce telefon ai și cam cât trafic Internet inclus?

Adaugă un comentariu

Scrie comentariul tău în căsuța de mai jos. Publicând comentarii pe acest blog, accepți politica de confidențialitate.

Completează numele tău. Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.