Impresii legate de UltraFire Cree XML T6

UltraFire 2000 lumeni

Vă ziceam anu’ trecut că satul e înfricoșător noaptea. În aceste condiții, lanterna este un accesoriu indispensabil când vine întunericul. Din fericire, nu doar noaptea vine, ci și primăvara. Mai greu, dar vine. Așa că întunericul o să vină mai greu.

Până atunci însă, UltraFire Cree XML T6 2000lm ar trebui să-mi țină tovărășie. Este o lanternă ce a venit pe la jumătatea lunii ianuarie tocmai din China, fiind achiziționată de prin decembrie 2015.
Ce-mi place la această lanternă e plasticul care lipsește cu desăvârșire. Adică e de aluminiu, ceea ce o face să reziste chiar și la cele mai puternice strângeri de în mână.

Această lanternă are cinci moduri de iluminare: puternic – mediu – slab și încă două moduri de iluminare intermitentă. Pentru a trece de la un mod la altul este suficient să apeși butonul on/off până ajungi la modul dorit. Dacă ești în modul de iluminare puternică, pentru a stinge lumina trebuie să treci prin celelalte moduri până ajungi să faci ce zice Ruby. În partea opusă a întrerupătorului este o mufă utilă doar în cazul în care folosești un acumulator reîncărcabil. În celălalt caz, cel în care pui trei baterii de telecomandă (R3) în lanternă, acea mufă devine puțin enervantă.

Despre autonomie nu pot să vă zic prea multe. Am băgat-o pe Varta în interiorul lanternei, așa că întreabă de ea. 🙂

Câteva poze, mai mult doar „ca să fie”.

Lanternă LED
UltraFire CREE XML T6 2000lm
Zăpadă mânjită luminată de lanternă

Detaliile tehnice la găsești uite aci.

7 comentarii

Dă-i un răspuns lui Breev Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.