Iar Black Friday?

image

Se apropie cu paşi repezi Valentine’s Gay Day, acea zi a îndrăgostiţilor. Şi cum această zi nu putea fi sărbătorită altfel decât făcând cumpărături online, cei de la Altex s-au gândit că ar merge un Black Friday. În acest moment nu au dat mai multe detalii, dar mă aştept ca această „vinere neagră” să fie pe 13 februarie, adică vineri. Sau poate nu.

Practic, pe 14 februarie chiar va fi Ziua Îndrăgostiţilor. Îndrăgostiţi de frumos, de animale, de Udrea, de avioane cu reacţie, proşti şi tute, cu toţii vor sărbători Valentine’s Day. Poate că unii vor plânge în palmă, dar tot vor sărbători aşa cum ştiu ei cel mai bine. Poate că alţii vor cumpăra televizoare mai inteligente decât dumnealor şi apoi se vor plânge că sunt spionaţi de Samsung, LG sau SRI. Sau poate nu.

Oricum ar fi, nu degeaba s-au promovat pe Facebook cei de la Durex România. Vor avea ceva vânzări, chiar dacă în liceele din România nu sunt plasate tonomate cu prezervative aşa ca în Franţa, de exemplu. S-o spunem pe cea dreaptă: vor avea vânzări record! Sau poate nu.

Mai există şi acei indivizi care au o mare mâncărime durere în pix atunci când vine vorba (sau nu vine) de Valentine’s Day. Pentru ei există acest Black Friday. Sau poate nu. 🙂

Legătură ușoară:

https://usor.ro/2560

Distribuie mai departe:

6 comentarii la "Iar Black Friday?"

  1. Cat de curand o sa ajunga derizoriu Black Friday…

  2. In curand o sa se renunte deoarece nimeni nu o sa mai aiba incredere in aceasta 'sarbatoare'.

  3. Oricum era pe cale sa cada in derizoriu, cu BF-ul acesta de Valentine's putem spune ca l-au ingropat de tot. Nici nu da bine negru cu roz.

  4. Black Friday a fost o idee bună, atunci când a apărut. Românaşii noştrii au reuşit însă să-l distrugă. Fac BlackFriday de coişpe ori pe an.

  5. Vali = De toate pentru toti | 13 februarie 2015 la 15:00 | Răspunde

    Orice sarbatoare e rost de facut niste bani. Afacerile sunt afaceri, trebuie sa aduca profit, nu sa faca sarbatori, nu sa petreaca. Marketingul trebuie sa aduca profit.

    Poate sa fie Black Friday si … miercurea … ce mai conteaza daca aduce profit?

Adaugă un comentariu

Scrie comentariul tău în căsuța de mai jos. Publicând comentarii pe acest blog, accepți politica de confidențialitate.

Completează numele tău. Adresa de email și site-ul web sunt câmpuri opționale și le poți lăsa necompletate.