Adaugă anunț online gratuit pe RidRed.Com

Cum să cumperi inteligent un TV 4K în 2018

Deși suntem în 2018, apetitul românilor pentru televizoare 4K este încă destul de mic. Poate te-ai gândit și tu de ce se feresc mulți să cumpere un TV 4k și primul motiv care ți-a venit în minte este prețul. Însă nu e singurul.

Din ce în ce mai mulți oameni își fac cumpărăturile pe internet. Vezi specificațiile complete, vezi cum arată televizorul din toate unghiurile și îl compari cu alte televizoare. Primul lucru la care se uită majoritatea este cât de mare este televizorul, apoi urmează prețul.

În cazul în care vizitezi un magazin fizic și vezi, de aproape, cât de clară este imaginea pe un televizor Ultra HD sau 4k (e același lucru), vei pricepe că diferența de preț este o justificată. Poți începe cu cele mai ieftine televizoare 4K urmând ca mai apoi să vezi care dintre ele se pliază cel mai bine la nevoile tale de zi cu zi.

Poate pare ciudat să citești pe internet că cel mai bine ar fi să vezi în magazin cum arată televizorul pe care ți-l dorești, dar care parcă e prea scump. Poți lua în calcul ca mai apoi să cumperi televizorul dorit tot de pe internet.

De ce sunt mai scumpe televizoarele 4K

Am scris mai sus că 4K și Ultra HD e fix același lucru. Adică vorbim de o rezoluție de 3840 × 2160 pixeli. Prescurtat: 2160p. Tehnologie mai nouă, imagine mai clară, număr mai mare de pixeli. La o diagonală a televizorului de măcar un metru, lucrul acesta contează.

Comparație cu tabletele PC

Tabletele au prins cu ani în urmă, când telefoanele cu ecran de 5 inch erau considerate prea mari. Inițial, cu preț piperat, apoi au apărut și variante mai ieftine. Cu denumiri mai greu de pronunțat, tabletele ieftine au fost destinate, din start, copiilor. Să pui display de 7 inch cu rezoluție de 800 x 480 pixeli e bătaie de joc, chiar dacă e ieftin produsul final.

Pentru un preț cât mai bun, producătorii au folosit cele mai ieftine componente. Tabletele s-au stricat și nimeni nu mai folosește tablete, că nu-s bune. Exagerez un pic, însă multe tablete s-au stricat tocmai din cauză că era necesar să fie ieftine. Multe dintre cele de firmă încă mai funcționează și acum.

Cum să economisești atunci când cumperi un televizor 4K

Nu faci economie cumpărând un televizor produs de o firmă de care nu a auzit nimeni. Cumpără un televizor de la un producător consacrat, dar renunță la dotări. Producătorii de automobile vând o mașină la un preț minim, urmând ca mai apoi să optezi pentru ceea ce îți trebuie în plus și să cumperi doar ce-ți trebuie. Tot așa, producătorii de televizoare au anumite game destinate diferiților clienți.

În cazul unui televizor, nu poți să-l desfaci și să-i schimbi difuzoarele sau să-i scoți tunerul DVB-T2, că nu îți trebuie. Tocmai de aceea, vezi specificațiile și gândește-te la ce ai putea renunța. Apoi caută un TV similar, însă fără acele chestii de care nu ai tu nevoie. Sigur va fi mai ieftin.

4 comentarii la "Cum să cumperi inteligent un TV 4K în 2018"

  1. Ce dracu’ sa faci cu un 4K, cate canale emit 4K? Antena 3, KanalD, TarafTV sau RomaniaTV emit 4K?

    • Fix canalele le-ai enumerat. 🙂 Mulți folosesc și partea smart a TV-ului.

    • Pai le-am enumerat fix pe alea care sunt in top din punct de vedere al ratingului. Ma rog poate si TVR1 se incadra acolo pentru ca se prinde peste tot, dar astea sunt 5-6 si cam atat, iar aia care folosesc partea de SmartTV adica platesc pentru continut FullHD sau 4K sunt chiar foarte putini nu multi. Restul, care pirateaza chestii precum majoritatea nu prea trag 4K, nu cred ca gasesti pe p2p prea mult 4K pentru ca filmele de pe p2p sunt de obicei CAM-uri ordinare, sau BD/HD Rip-uri la fel de ordinare si prost comprimate. Probabil ca unicul continut 4K ce abunda pe p2p e porn-ul si zau ca nu stiu ce barbat care nu-i burlac ar pune porn pe SmartTV fara sa declanseze un jihad, mai ales acum in post.

    • Îți dai seama. 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Dacă nu ai adresă de e-mail, lasă necompletat.